Unde găsim vesminte diaconesti?

0

Haina nu îl face pe om, se zice din vremuri îndepărtate prin popor. Așa este, dar pentru a se deosebi, unii de alții, oamenii s-au folosit de veșmintile purtate. Cei bogați purtau haine din materiale mai rare și de mai bună calitate. În fiecare epocă se recunoșteau, de regulă, oamenii după hainele purtate. Cu alte cuvinte ținuta vestimentară îți arăta condiția ta socială, dispoziția sufletească a celui ce le purta și chiar personalitatea omului. Tot așa și în cultul ortodox veșmintele sunt diferite pentru fiecare din cele trei trepte de slujire divină. Prima treaptă a celor ce slujesc Tainele dumnezeiești este ocupată de diacon, iar el va purta mereu vesminte diaconesti, cele care sunt specifice rangului avut.

Nu este persoană care să nu știe că prin ținuta sa exterioară poate impune respectul sau dimpotrivă disprețul celor din jurul său. Fiecare dintre noi ne îmbrăcăm în funcție de starea sufletească, de necesitățile practice sau de diferitele împrejurări festive. De asemenea, atunci când ne prezentăm în fața superiorilor noștri avem foarte mare grijă în ce ne îmbrăcăm. Tot așa și preoții trebuie să se prezinte în fața lui Dumnezeu într-o ținută corespunzătoare și mai ales deosebită de cea obișnuită.

Dacă veți intra pe site-ul vesmintebisericesti.ro o să rămâneți surprinși de diversitatea veșmintelor liturgice puse la dispoziția preoților. Atunci când vreți să cumpărați vesminte diaconesti trebuie să aveți în vedere piesele din care se compun aceste veșminte.

În primul rând este nevoie de stihar, cel care este comun pentru toate cele trei trepte bisericești. Stiharul se aseamănă cu o cămașă lungă ce acoperă tot corpul. El simbolizează curățenia spirituală a celor ce slujesc, mai ales cel alb.

Apoi o piesă specifică pentru un diacon este orarul. Orarul e o fâșie lungă de până la 4 metri și care are o lățime de 0,15 m. El înconjoară pe subsuoara dreaptă și atârnă pe umărul stâng cu cele două capete. Orarul simbolizează aripile îngerilor.

Ce mai conțin aceste vesminte diaconesti?

Ultima piesă din componența unor vesminte diaconesti este cunoscută sub numele de mânecuțe. Ele sunt comune pentru toate cele trei trepte ierarhice. Mânecuțele strâng măinile diaconului peste stihar. Mânecuțele simbolizează puterea lui Dumnezeu, cea oferită slujitorilor săi.

Încă din 1982, CRILOVIC, are grijă ca să ofere diaconilor veșminte ce au fost inspirate de tradiția noastră strămoșească. După cum cred că ați înțeles, din descrierea veșmintelor, un diacon în oficierea liturgiei ortodoxe îi reprezintă pe îngerii ce s-au arătat la înălțarea lui Isus, îmbrăcați în alb strălucitor.

Hainele ce le produc cei de la vesmintebisericesti.ro îi ajută pe preoți să sporească duhul evlaviei și să inspire credincioșilor respectul. Aceste veșminte au și rolul de a asigura atmosfera sărbătorească ce este necesară săvârșirii serviciului divin.Veșmintele produse la această firmă se impun prin lucrătura artistică, precum și prin forma lor estetică. Ele au un rol simbolistic în desfășurarea ritului liturgic.

Vă doriți veșminte brodate sau țesute, veșminte pentru învierea Domnului sau alte obiecte de cult ce se întrebuințează în ortodoxie, intrați pe site-ul vesmintebisericesti.ro. Aveți posibilitatea de a vă alege acele haine care considerați că vă sunt necesare în activitatea de zi cu zi sau doar pentru un anumit eveniment special.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.