Imobiliare Brasov in mediul online!

0

Cu ceva timp în urmă m-am reîntâlnit cu un vechi prieten. Ajuns la vârsta pensionării, chiar dacă este încă tânăr, căuta să își cumpere o garsonieră în orașul copilăriei noastre. Am rămas surprins în momentul în care mi-a spus că așteaptă niște răspunsuri la un anunț ce-l publicase în presa locală. Bine dragul meu, dar de ce nu ai solicitat un ajutor de specialitate? Prin mica publicitate poți să te păcălești urât de tot. De aceea eu îți propun să cauți un specialist în imobiliare Brasov, care te va consilia în găsirea garsonierei mult visate de tine.

În acest domeniu al imobiliarelor trebuie să știi să alegi locuința. Să urmărești dacă aceasta este construită respectând criteriile de calitate. Apoi este foarte importantă zona în care vei locui. Contează dacă aceasta se găsește în apropierea unui spital, a unui parc prin care poți să te plimbi liniștit. La fel de mult vei avea nevoie ca noua locuință să se afle în apropierea liniilor de transport urban. Desigur că nu trebuie să uiți nici de posibilitățile privind aprovizionarea cu cele trebuincioase traiului zilnic. În apropiere să poți găsi firme comerciale cât mai diverse.

Pentru a trăi decent ai nevoie de cerințele ce ți le-am spus eu. Apoi, ca să ai garanția găsirii în totalitate a acestor cerințe, îți recomand un constructor cum este Maurer Imobiliare Brașov. Această firmă deja oferă câteva cartiere rezidențiale, prin care au cucerit întreaga piață de imobiliare Brasov. După cum știu eu, au urcat până aproape de 5000 de apartamente vândute. Gândește-te câte familii sunt fericite azi datorită acestei firme.

Foarte important de reținut că peste 90% din aceste apartamente au fost vândute din faza de proiect. Acest fapt denotă încrederea pe care și-au câștigat-o în piață. Cum au reușit acest lucru doar în 10 ani? Ei sunt cei ce oferă o garanție de 5 ani pentru locuințele ce le construiesc. Aceste locuințe, fie că vorbim de garsoniere, de apartamente cu 2camere, apartamente cu 3 camere sau chiar studiouri, sunt ridicate cu promptitudine și la o calitate foarte bună. Pentru atestarea calității acestor locuințe firma este certificată TUV Rheinland.

Ce mai trebuie să știi despre imobiliare Brasov?

Dacă încă nu te-am convins prietene, îți mai spun câte ceva despre garsonierele construite de Maurer Imobiliare. Ele au în componență pe lângă camera de zi, o bucătărie, un hol, o baie și nu lipsește un balcon. Sunt foarte spațioase, cea mai mică având o suprafață de 37,76 mp, ceea ce îți va satisface cu siguranță nevoia ta de spațiu. Toate sunt construite în construcții noi, care nu vor avea probleme în caz de cutremur. În acest fel te vei bucura de instalații electrice și sanitare noi, ce nu îți vor crea probleme un timp îndelungat. Nu în ultimul rând vei descoperi că firma practică prețuri corecte în raport cu calitatea lucrărilor executate.

Pentru a vizualiza ofertele acestora poți descărca aplicația Maurer Imobiliare pe telefonul tău. Iar pentru a nu mai aștepta după un apel telefonic de la mica publicitate, care va veni sau nu va veni, intră pe maurerimobiliare.ro și alegeți singur ansamblul rezidențial în care îți dorești garsoniera. Tot de aici vei afla și toate demersurile ce trebuie să le faci pentru achiziționarea garsonierii pe care ți-ai ales-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.